Jurnal de calatorie - partea a III-a

Partea a III-a – zilele 2-3 … Lacu Rosu

2 August… Incep sa sune alarmele de la telefoane… la 6.40… la 6.45… le opresc pe rind, si mai stam ‘putin’ Pe la 8.30 gata! Ce-i mult strica. Desteptarea! Inviorarea! Servim micul dejun – tot din rezerva carata plus cite un energizant Pe la 9.15 sintem ‘invitati’ sa ne grabim si sa eliberam camera ?!? in fine…. Ducem bagajele la masina si plecam spre Miercurea Ciuc. Ne-am hotarit sa conducem cu rindul fiecare din cei trei soferi. Astazi este Aditzu pe post de sofer
In cel mai racoros oras al tarii – M.Ciuc, vremea este foarte frumoasa. Ajungem pe la 10.20. Facem citeva cumparaturi la un supermarket (paine, margarina, paste, pufuleti). Prima observatie: nu se dau pungi decit contra-cost Dupa aproximativ 30 minute prin oras, pornim mai departe spre Gheorghieni. Facem un popas la niste apicultori in drum spre Gheorghieni (pipi + miere/fagure cit se poate de naturale). Tranzitam orasul Gheorghieni. La iesire, drumul se strica pe o portiune de vreo 10km. Apoi intram in serpentine spre Lacu Rosu. Munti, vegetatie, serpentine superbe. Romania este o tara frumoasa! Oprim intr-o curba sa facem poze cu vaile din jur.
Ajungem la Lacu Rosu pe la 13.40. Continuam sa coborim pe chei. Savuram tot ce putem vedea in fata okilor… riul, muntii, serpentinele… poze si clipuri din masina http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- . Ultra-Super-Extra!!!!. Dupa citiva km, gasim un loc sa intoarcem masina si urcam spre Lac. Cautam cabana Suhard cu gind sa campam acolo. Din pacate nu mai exista Se toarna o noua fundatie foarte solida acum. Poate in citiva ani vom regasi o cabana si un camping la Suhard . Ne cautam cazare in zona: 15ron/pers in casute (30ron/casuta). Gasim conditii mai bune la Pensiunea Nadlak… preturile 60ron/camerax2 sau 80ron/camerax3. Negociem cu 100ron sa stam toti intr-o camera cu 3 paturi, pentru 2 nopti (deci 200ron).
Ne luam bagajele in camera, apoi mergem la lac. Oprim mai intai sa mincam la o terasa. Preturi acceptabile: mici – 1.7ron, paine – 0.10ron/felie, cartofi prajiti 2.5ron, salata (cam picanta) – 2.5ron, mustar 2.5ron, bere Heineken 0.33l– 4ron. Cam slab aprovizionati si dotati daca ar fi sa facem un raport la cit de stufos era meniul (scriptic). Dupa ce mincam plecam spre lac. Nu mai stiam drumul (au trecut mai bine de 10 ani de la ultima vizita in zona) asa ca am ajuns pe la hotelul Lacu Rosu… de acolo nu se poate ajunge la lac direct… De curiozitate intram putin in restaurant… dar iesim imediat numai oameni de fite, toti la costum+cravata… n-aveam ce cauta inauntru ))
Masina de gunoi tocmai colecta continutul deja imputit al tomberoanelor. Ne grabim pentru a nu scoate micii pe aceeasi cale de ingerare (Laur nu rezista si le da citeva vorbe de dulce gunoierilor)
Ajungem in scurt timp la debarcader…s-a facut deja ora 18. Scump… scump… la Bucuresti e muuuuult mai ieftin Preturile pentru inkiriere barci incep de la 10ron (barca de 1-2 persoane) pina la 24ron (barca de 5-6 persoane)…. Si asta pentru doar 30minute ! Asa ca luam si noi 30minute o barca mare si facem un tur pe lac atit cit este permis – sub 50% din suprafata lacului (zonele unde nu este acces cu barca, sint delimitate cu birne groase dincolo de care nu se poate trece). Facem poze http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- si clipuri…. inclusiv la citeva ratuste in apropierea debarcaderului
Ne indreptam spre pensiune. Trecem prin unul din multele bazaruri de suveniruri… din pacate nu prea exista multe suveniruri specifice zonei, asa ca ne luam 2 colaci kurtos
La pensiune ne asezam la o masuta din holul etajului – un fel de foisor interior. Servim cite o bere, seminte, alune. Jucam carti pina spre miezul noptii. Facem cite un dus scurt si dam stingerea… Dimineata urmatoare vrem sa urcam pe Suhard. Laur adoarme repede, dar incepe sa sforaie. Ne punem pe un ris galagios Laur continua sa sforaie… Aditzu ii trimite un sms. Incepe sa se dezlantuie o intreaga artilerie (sunetul setat pentru alerta sms la Laur). Nu ne putem stapini si ridem cu gura pina la ureki… Pina la urma a avut efect si Laur s-a oprit din sforait.
Desi peste noapte tevile de la calorifer s-au racit, am dormit totusi in conditii optime, fara sa ne fie frig.

3 August…. Cica ne trezim de dimineata pe la 8.35 plecam pe munte. Ne luam o sacosa cu mincare – paine, brinza topita, salam, pateu, apa, energizante). Mergem pe traseul marcat cu triunghiul albastru spre virful Suhard… ce dor mi-a fost de acest traseu prin padure, pe munte… foarte frumos. Din pacate nu avem norocul sa intilnim capre negre.. poate alta data In mai putin de 1 ora (~9.20) ajungem sus pe platou. Privim panoramic statiunea. Lacul se vede aproape in intregime …. SUPERB. Facem citeva poze http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- si servim micul dejun ‘la inaltime’ Ura… am acoperire Cosmote (in vale e lipsa) La coborire avem mai putin de carat – insa noi sintem putin mai grei Ne mai oprim din loc in loc sa facem poze la peisaje, stinci, flori, gindacei, fluturasi. Ajungem ‘acasa’ la Nadlak pe la 11.45. Ne punem acumulatorii de la aparaturi la incarcat si ne odihnim. Skimbam citeva vorbe cu patronul pensiunii, ce ne povesteste din amintirile lui interesante. Pe la 14.30 plecam pe chei. Mergem pe jos ca sa simtim ca am fost la munte si sa admiram cheile Bicazului in toata splendoarea lor. Te simti atit de mic in mijlocul masivului in care riul si-a croit calea in sute de ani. Respect ! Facem poze peste tot… si cu toate astea nu putem imortaliza kiar ‘totul’ … doar partile ‘mai esentiale’
La urcus, inapoi, oboseala incepe sa se simta... dar cei 10km (5 dus, 5 intors) sint bineveniti… asa SIMTI ca esti la munte Aditzu si Alexandra au noroc si urca cu un autocar cu copii, ajungind cu mult inaintea noastra. Numai bine ca au timp si merg sa cumpere ceva pentru gratar.
Ne pregatim pentru o cina calda… Laur si Aditzu au pregatit jarul pentru gratar, fetele au facut piure-ul si au transat si condimentat pieptul de pui si cabanosii… Eu am dat o fuga pina la un minimarket sa mai iau niste bere.
Pe la 21.30 ne-am asezat in foisorul din curte si am mincat cu pofta bucate alese si preparate la munte Ne-am simtit bine… mai avem o noapte si plecam mai departe in turneu. O zi plina… aer curat de munte… oboseala.. adormim repede

(va urma)

Jurnal de calatorie - partea a II-a

Partea a II-a - ziua 1... Baile Tusnad - Lacul Sf. Ana

Incepe tur(ne)-ul....
Ne trezim de dimineata, devreme, dupa doar citeva ore de somn. Este 1 august.

Deskid o paranteza ca sa fac si prezentarile celor 5 (eu-Adi, sotia Alice, Laur, Aditzu si prietena lui, Alexandra).

Aproape de ora 4.30 ajungem la Laur... locul de intilnire unde in scurt timp ajung si Aditzu cu Alexandra. Incepem sa vedem cum optimizam spatiul - generos, trebuie sa recunoastem - din portbagajul loganului meu. O masa plianta de la Laur, apoi restul de bagaje. Mergind si 2 femei cu noi, cred ca se intelege de la sine de ce mai mult de jumatate din spatiul portbagajului s-a ocupat aproape instant cu bagajele lor In fine, burdusim restul spatiului cu celelalte bagaje - conserve, bere, energizante, rucsace sau genti cu tzoale de skimb, galeata cu alte maruntisuri in ea, izoprenele, etc. Corturile le-am pus in masina, in spatele tetierelor linga niste pungi de saratele si biscuiti sarati

Ne facem loc toti in masina si pornim la drum... Este inca intuneric. Dar e bine, mai ales ca nu prindem toata aglomeratia de pe DN1. Dupa iesirea din Otopeni prindem un superb rasarit de soare de o culoare roz-rosiatic. Vremea tine cu noi, insa nu prea mult. Cind ajungem prin Cimpina incepe sa ploua marunt... si o tine asa destul de mult Trecem prin Valea Prahovei si alegem varianta Risnov ca sa evitam posibila aglomeratie de dupa Predeal. Ajungem pe la 9.45 in Brasov. Ploaia se oprise intre timp, dar bucuria nu avea sa tina prea mult Merg la un aparat special de taxare pentru parcare si platesc cu ultimele fise - 10+50 bani = 60 bani - parcare platita pentru 36 minute. Interesant sistem tot ce tre sa faci e sa pui chitanta emisa de aparat, pe bord, la vedere, si sa nu intirzii prea mult dupa expirarea timpului
Ne plimbam putin si facem citeva poze in Piata Sfatului http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- si la Biserica Neagra. Vedem in apropiere un restaurant KFC - numai bine pentru o cafeluta si pipi
In jurul orei 10.30 plecam din Brasov si ne continuam drumul spre Sf. Gheorghe... drumul nu este prea bun, dar nici dezastruos... Pacat ca ploua...
Pe la ora 12 ajungem in Baile Tusnad. Ploaia se opreste si ea Coborim la lacul Ciucas si cautam cazare... ajungem la pensiunea Univers... multe casute de lemn si casute stil vilisoara. 75ron/casuta (2 locuri) sau 175ron/viluta (5 locuri) scump... scump... dincolo era mai ieftin Dau telefon la citeva contacte notate pe ''foaia de parcurs''. Primul nu raspunde, al doilea nu se mai ocupa de turism(cazare)... in sfirsit nimieresc la dl. Molnar care are o pensiune spre iesirea din statiune. Negociem la 100ron o camera mare cu 4 paturi. Si uite asa, la ora 12.30 'descalecam' si ne cazam la Pensiunea Szurdok. Eliberam masina de bagajele grele si plecam http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- sa vizitam Lacul Sf. Ana. Taxe cam 'piperate' mai ales daca mergem pe un drum care 'inca' este in lucru de multa vreme: 5ron parcare la bifurcatia catre Tinov sau 10ron daca dorim sa mergem cu masina inca ~2-3km pina aproape de lac. Alegem varianta a 2-a si coborim linga lac. Apa calda, mai ales dupa ce a si plouat... citiva indivizi kiar inotau in lac. Facem poze http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- si clipuri, dam 1/2 tur de lac... mincam zmeura (la discretie). Ne intoarcem de la lac si oprim sa mergem si la rezervatia Tinovul Mohos. Pret 2.5ron/persoana, cu ghid maghiar. Din fericire vorbeste si in romaneste, altfel n-am fi inteles nimic Ne plimbam intr-o zona superba, special amenajata circuitului turistic, calcind pe un pod de lemn ce strabate o padure ai carei pini sint din ce in ce mai mici in inaltime, pe masura ce ne apropiem de zona cea mai mlastinoasa http://ro.netlog.com/racristi/photo/photoid=231...- . Practic toata vegetatia de acolo traieste pe o zona de turba plutitoare. Ne sint prezentate specii rare de muski, afine, nebunele... ni se arata si o urma de laba de urs recent aparuta in zona Ajungem la un lac unde se termina traseul de vizitare turistica... doar ca ghida este de treaba si ne conduce si dincolo de indicatorul de interdictie inca vreo 4-500m pina la alt lac, cu promisiunea noastra de a nu face zgomot. Nici o problema Facem poze si clipuri in aceasta lume salbatica si diferita de aproape tot ce eram obisnuiti sa intilnim in viata de rutina.
Ne intoarcem la Szurdok pe la 17.30. Facem dus, aprindem focul in soba cu gaze, mincam ceva supe, pateu, brinza cu salata. Apoi trecem pe bere si alune/seminte in timp ce cautam sa gasim un post TV... Avem televiziune prin cablu, dar nu prea gasim posturi in care sa se vorbeasca romaneste... majoritatea sint in maghiara, iar cele de stiinta (discovery, animal planet) sau sport (eurosport) sint direct dublate in maghiara .
Soba se incinge din ce in ce mai tare, iar aerul devine greu respirabil... asa ca oprim focul si deshidem un geam sa mai intre aer proaspat.
Ne culcam, sa fim fresh pentru urmatoarea zi.

(va urma)

Jurnal de calatorie - partea I

Partea I - Pregatirile...

Initial eram un grup mare... colegi - fosti sau actuali, prieteni de familie si de chat, prieteni de-ai lor... sa ne fi strins vreo 15, cind le-am propus prima oara sa mergem mai multi in excursie... Le-am zis din timp, tocmai pentru a nu avea probleme cu programarea concediului sau cu banii care uneori nu se pun kiar asa de usor 'la ciorap'... lumea asta insa nu e perfecta o stiu bine... o stim cu totii ba se trezeste seful ca exact in perioada aia are nush-ce treaba cu tine, caci o ruda de-a lui angajata in aceeasi firma are mai multa nevoie de concediu ATUNCI... si va trebui sa fie cineva in firma in locul acelei rude, fie ti-ai bushit rau masina si nu mai ai cu ce sa mergi... ba mai mult, desi mai ai o masina, pina in ziua excursiei iti mai programezi si tu o iesire la padure si o strici si pe a 2-a ... Fie te gindesti sa pui niste bani deoparte ca vrei sa faci o investitie cu mult mai importanta decit o iesire cu mai multi prieteni.... FIE.... nici nu stiu din ce alte motive renunti pur si simplu...

Asa ca am ramas vreo 8... asta cu 2 zile inainte de plecare. Noi 5 intr-o masina, si inca 3 care deja au plecat (deh, ei n-au avut probleme cu decalarea concediului si au plecat cu citeva zile inainte, prin alte locatii), urmind sa ne intilnim in primul punct ales ca obiectiv.
Noi astia 5 ne-am intilnit pentru a discuta traseul, posibilitatile de cazare, tarifele, locatiile, obiectivele interesante de pe traseu, si bineinteles mincarea...

Dupa citeva minute in care nu ne-am hotarit la nimic, am intrat cu totii in hipermarket cu un carucior... gol
Prima data am dat iama la supe instant. Nu d-alea vietnameze ca sint super-condimentate... am mers pe d-ale noastre, instante. Apoi, ca tot era in zona, am luat si niste conserve... pateuri, caci pestele nu prea credem ca rezista pe caldura. Ca sa ne racorim am luat si niste apa - minerala, plata... niste bere -2 baxuri de asemenea si ... ca sa mearga mai bine berea am bagat si niste pungi de seminte si alune Ca sa avem si ceva energie in noi, am bagat si un bax de energizante... d-alea ieftine... super-oferta 1.59 Ron
Brinza topita se mentine bine, asa ca am bagat si niste rotocoale (cu 3unghiuri).. si citeva cutii de feta... condimente pt gratar, sare, piper, ulei, otet, zahar, compot, gemuri...
Apoi o galeata de plastic sa punem in riu berea si alte alimente la racit... burete de vase+detergent, saci de gunoi, lanterna+baterii, okelari de soare.... si s-a umplut caruciorul restul luam de acasa fiecare ce mai are...

(va urma)

Stiluri de viata... la altii :)

Autorul este un emigrant. Lectura placuta.



//In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele descadenta intarziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat, si iar dezbat,organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma ducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet...
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia. Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres.
Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?

De gindit....

Autorul este un mare 'mahar' dintr-o multinationala... scris putin amuzant... dar exprima si multa dezamagire...

'Zece ani e masura noastra. Plus sau minus zece la suta. Daca privesc in urma imi vad momentele cheie. 1. Prima suta de dolari/luna, prima casatorie; 2. Primii cinci sute, primul copil; 3. Prima mie, primul divort; 4. Primele trei mii, a doua sotie, prima amanta; 5. Primele cinci mii, primul pas lateral. Unde ma va duce urmatorul deceniu?

Sunt group brand manager si la mine la "multinationala" toate discutiile incep cu "din punct de vedere marketing" intr-o sedinta in care marketingul nu are nici cea mai mica implicatie. Dau vina pe colegii de la "sales" ca nu mi-a iesit campania publicitara ca "nu au inteles mesajul reclamei" sau ca "nu sunt in target". Ii urasc pe cei de la HR. De zece ani ma indobitocesc cu termenul lor de "We are a big family!"

Intre timp, sotia a divortat de mine, iar fi-miu din prima casatorie stiu ca locuieste cu bunicii si imi trimite cate un SMS de ziua mea. Ultima oara l-am vazut in ajunul Anului Nou, radea in hohote. Am apucat sa ma joc cinci minute cu el. Si se agata de joaca asta ca un flamand care zareste o farfurie cu ciorba. 5 minute... Trebuia sa fug pana la birou. Aveam un "memo" de predat… 31 decembrie. Prima zi a anului trecut cand reuseam sa plec spre casa la 6:30. Imi amintesc si acum, cu jind, statusul lasat pe YM!: "Nou record personal! 6:30 PM!" 31 decembrie.

Dimineata iar m-am trezit intr-un pat de hotel fara sa stiu macar in ce oras ma aflu. M-am mutat acum o luna intr-un duplex dintr-un Residential Park, platesc lunar rata la banca, dar nici macar o noapte n-am dormit acolo. "Acolo", pentru ca "acasa" nu-i pot spune unui loc strain. Dar ma mandresc ca am o casa cuminte, amenajata corect, a la Elle Decoration. Peste noapte iar s-a revarsat un fluviu de mail-uri in Inbox. Jumatate sunt de la sefu' care iar vrea sa-mi dovedeasca ca a stat mai mult ca oricine din companie peste program. Nimic neobisnuit. Vreo trei sunt de la prieteni. Am uitat sa-ti spun ca intalnirile cu prietenii le notez in agenda ce are pe coperta logo-ul firmei… Doar le notez. Nu ajung la niciuna. Habar n-am daca am rezervat bilete pentru zborul din seara asta. Dar e ceva mai important decat asta: cand ma urc in avion, sa nu uit sa optimizez calea de ajungere la locul meu - la fereastra, bineinteles (sa nu ma urc, ca ieri, pe la coada avionului, cand locul e in fata).

… n-as raspunde la telefon. Imi taraie in cap, impreuna cu miorlaitul sefului, grimasele clientilor, paraitul sistemului de operare, vajaitul motorului, sunetul Excel-ului - ca un clopot de catedrala. Laptopul este cea mai inteligenta parte a corpului meu. Legat prin cordon ombilical de telefon. Raspund, totusi. Sunt lacrimile unei colege. Uitase sa scrie cu font Arial de 18 si scrisese cu 12. Au trecut-o pe lista urmatorului training pe teme de corporate ID, la un loc cu noii veniti in firma.

La naiba! Unde era, atunci, Ingerul Meu sa ma traga de guler: "Inainte de a intra intr-o multinationala, ai grija ce-ti doresti ca poate ai deja, dar nu iti dai seama!" Atunci priveam de la fereastra caminului din Regie, cu nesfarsita pofta, lumea de dincolo de gunoaie. Acum, dupa ani, apuc arareori sa privesc pe fereastra office buiding-ului cu aceiasi ochi (poate un pic mai incercanati), incercand sa-mi amintesc de ce atunci simteam atata pofta de viata. Intr-o dupa-masa ma uitam la doi muncitori care lucrau in gradina din fata cladirii. Tundeau iarba. Doamne, ce mi-as dori si eu sa tund iarba! Ce job bun trebuie sa fie asta! Nu ai deadline asa strict la tuns iarba. In plus, daca ploua, te poti opri… Respiri aer adevarat. Eu, aer reciclat din ventilatia cladirii…

Cand o sa-mi deschida cineva sufletul o sa descopere inauntru intreaga rezerva strategica de cizme a celor langa care am trait. Noroaie, lacrimi, singuratate si o cantitate considerabila de dezamagire pe care - cu greu vor intelege - ca nu am stocat-o pentru contabanda. Deocamdata, imi traiesc existenta de caricatura corporatista. Ca in acea dimineata cand alergam sa verific standul nostru de la Romexpo. La intoarcere, am vazut ca inverzisera copacii. Eu eram in ghetele de iarna de la Pollini si in palton. Iar oamenii, pe strada - am fost surprins sa-i vad - nu se grabeau. Unii. Eu si cand sunt la shopping alerg.

…Am adormit tinand in poala singurul suflet din casa: MacBook-ul de 2.0 Ghz. Mi-am luat MacBook ca sa nu-mi reprosez ca n-am deschis o carte de luni de zile. In fond, munca n-a omorat pe nimeni'.