Snobism lingvistic

Snobism lingvistic

© Nicolae Iliescu - Cronica Romana
( http://www.cronicaromana.ro/bloc-notessnobism-... )


Engleza este astazi rau de tot la moda. Asa cum ne informeaza un lingvist italian, prin anii ’60, deci in urma cu vreo cincizeci de primaveri sau veri vipioase ca asta, limba respectiva era parlata de nu mai mult de treizeci de milioane de anglicani, caci peste balta lui Okeanos incepea a se gavari americana. Acusica, asa cum zice un simpatic actor intr-o reclama mai de Doamne ajuta si cu ceva haz, limba cu pricina este vorbita de fix doua miliarde de oameni, cam unul din trei, daca mai numaram bine, ceea ce este un progres, dar si un dezastru. Fireste, idiomul intrebuintat la scara planetara este un soi de esperanto, de volapuk, de lingua franca - apropo, va mai amintiti prostia aia artificiala, numita esperanto, tot de prin anii ’60 sau ’70? Cand auzi limba asta alcatuita din nenumarate cuvinte monosilabice ai senzatia unei carute scrasnind pe caldaram, senzatie care nu se mai percepe, desigur, in cazul lui Chaucer, Shakespeare sau Poe! Dar nu toti utilizatorii de astfel de limbaje si stiluri sunt alde Shakespeare!
Adevarat, orice limba este vie, se transforma, renaste, se schimba in functie de epoca, de generatii, de experiente, de directionarea mesajelor, dar boala de a apela intotdeauna la o vocabula englezita cand ai, Slava Domnului, atatea la indemana in propria ta limba este suparatoare si destul de greu de tratat. Mai ales cand toate mediile afiseaza acelasi servilism lingvistic si nu au alta preocupare decat sa creada ca ruperea cu trecutul comunist al patriei presupune taman recurgerea la vorbe si expresii cat mai americanizate. Basca pronuntarea cu accent englezesc a numelor frantuzesti. De-un parexamplu, ce atata “orengi” in loc de “oranj”, ce atata “Sitroen saper giangli” in loc de “Sitroen siuper jangli”, ca in limba lui Voltaire! Si numele hipermarseului Carrefour isi deplaseaza accentul de pe a doua silaba, destul de ridicol, pe prima, in vreme ce insasi bastinoasa Dacia Logan, cu accent tot pe a doua silaba, se transforma in Laugan! Toata lumea rancheza la ideea bietului Pruteanu - de fapt, adaptarea unor masuri luate si de alte tari, mari si atente cu limba lor de cultura - care nici nu era deloc rea! Sigur ca o limba unica ar fi mai simpla pentru organizarea unui stat unic, Terra, dar asta in proza SF. Si trebuie sa mai stim cate ceva: o limba se impune prin produsele ei civilizatorii - sumeriana a durat milenii, greaca si latina au si ele cam o miisoara de ani, iar aramaica, sanscrita si copta se mai vorbesc si azi in unele comunitati izolate. Nu mai amintim de salonarda franceza. Si daca toata lumea, ca Mundus, va deveni nu neaparat un sat universal, ci mai degraba un magazin universal, ce nevoie mai ai de altceva decat de “how much”, “thank you” si “O.K.”? Rinascimento, encyclopedie sau weltamschauung ar fi prea de tot! Vorba ceea, in germana dai ordine soldatilor, franceza vorbesti in salon, cu doamnele, iar in spaniola I te adresezi lui Dumnezeu! Englezo-americaneste poti vorbi in toate metrourile, taxiurile, speluncile, pietele si bazarurile! Dupa unele proiectii, in anul 3.000 se va vorbi o singura limba pe Pamant, ca planeta: hispano-engleza. Om trai si om vedea! Maimute culturalicesti, imitam si noi ceea ce vedem la altii. Bineinteles, asta-i blestemul culturilor mici, sau, ma rog, mijlocii-mici, niciuna nu scapa de el! Dar nici asa.
De pilda, nu vom sti niciodata de ce trebuie ca un biet patruped din rasa canide sa treaca pe nisipul fierbinte ca o noapte de carnaval si sa strige “ouch, ouch, ouch” in loc de neaosul “aoleu” sau “valeu”? E o reclama tradusa? Crede cineva ca va fi vizionata si in alta parte decat la Pomarla? Si asta o fi fiind facuta de idiotiseanul cela de Tataru Bunaru? Sau lumea se mira hazliu, unanim si palid prin “uau”, nu mai emite bastinasul “hopa” sau “hait”. Despre oribilul “ok” nu ne mai racim gura de pomana, pans si amaratele alea de la registratura unei institutii oarecare emit astfel de bazdaganii. Avem nu numai ziare si reviste de finansa, ci si canale si canalizari teve de biznis (citeste bisnita, ca doar asta e la noi ). Am auzit si chiar am si citit (vaz ca inca nu au incercat piedestalul lecturii pe teletext gazetarii nostri de pe la “Somoiogul Zilei” si nu au dat stirea ca a lor!) cum ca a mai scumpa vila de pe Coasta de Azur, Leopolda, a fost cumparata de un miliardar rus. Cam pe toata intinderea ceea, de la Juan les Pins si Antibes pana la Nisa, am vazut ca daca nu stii frantozeste, e bine sa ingaimi ceva pe ruseste! Noi cu ce ne ocupam?
Apoi, in afara de snobismul lingvistic apare snobismul in purtari. Invatatoarea nu mai da nota zece, mult ravnita de toate mamele din lume pentru odraslele proprii, ci nota A, ca la America. Pe vremea cand eram mici ne suiam in nuc si faceam dulceata de cai verzi (?!?), ca nu sedeam la bloc si ca toti aveam nuci pe balcon, nu furam caiase si corcoduse din curtea scolii! Am mai spus odata ca aveam “pudding de la bunica”, noroc ca au renuntat la tampenia respectiva. Invatam cuvinte noi si proprietati noi, aflam astfel despre scalpul tuturor, despre cimentul din firele de par, despre casa de vacanta si despre apartament si despre masina aia veche si despre caine, ca avem a doua resedinta tot asa cum avem clasa medie, “pentru ca meritam”. Perfect barbatesc, de pe vremuri, asistam numai la traduceri idioate dupa urechea bleaga. Toate logo-urile sunt talmacite tiranic in ciuda limbii romane, aiurea in tramvai, “pentru fiecare” nu “pentru oricine”, “plus de aroma si prospetime”, “alb stralucitor”, de parca ar fi jde mii de nuante de alb, ca la eschimosi ( aia cica au douazeci de cuvinte pentru asta notiune!) “pentru supermame” (cum or fi aratand, oare etc. “Impecabil de curate”, nu-i asa ? Peste toate pluteste reclama hai-hui la Bonux, realizata de o actrita de doi bani, o toapa autentica si amortita. Ca sa nu mai vorbim despre scenariile macabre, cu niste fete de duzina, de parca ar fi scoase din filmele de pe canalele “Private spice” si “Hustler”, pardon de vorba proasta! Fetele acelea, de acolo sunt mai expresive, mai firesti si au preocupari intelectuale, ajung mai repede decat elita noastra, de doi parai, la concept!

Diferente...

Diferenţe... (culegere + adaptare Cristian Cârstoiu©)

Nevoile primare ale oamenilor se consideră a fi:

Sănătatea
Banii (prin intermediul cărora obţinem alimente, adăpost, îmbrăcăminte şi distracţii)
Dragostea

Unul din modurile de a atinge aceste obiective este să fii bogat şi prosper.

După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa, există ţări bogate şi ţări sărace.

Diferenţa între ţările sărace şi ţările bogate nu constă în vechimea lor.
Acest fapt poate fi dovedit dacă dăm ca exemplu ţări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace.
Spre deosebire de acestea, sunt ţări ca Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate.

Diferenţa între ţările bogate şi cele sărace nu este legată de resursele naturale pe care acestea le posedă.
De exemplu, Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii şi nici creşterii vitelor, şi nici nu are petrol sau minereuri, dar este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, şi uite aşa, se acumulează bogăţia…
Mai avem şi exemplul Elveţiei, ţară fără acces la mare, dar care deţine una din cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume. Care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura doar 4 luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Care are cele mai bune produse lactate din Europa. Şi care, ca şi Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut.
O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în “casa de bani” a lumii…

…şi nu este nici inteligenţa oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie…
Acest fapt este demonstrat de studenţii din ţările sărace care studiază în ţările bogate şi obţin rezultate excelente în educaţia lor.
Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din ţările occidentale care ne vizitează ţara. Vorbind cu ei ne putem da seama că nu există nici o diferenţă intelectuală notabilă.

În sfârşit, putem spune că nici rasa nu face diferenţa între bogaţi şi săraci...
În ţările Europei Occidentale putem vedea cum “leneşii” (hispanici sau africani) demonstrează că ei sunt forţa productivă în aceste ţări.


Şi atunci? Ce face diferenţa?

ATITUDINEA oamenilor face diferenţa.

Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):
1. Etica
2. Ordinea şi curăţenia
3. Integritatea şi cinstea
4. Punctualitatea
5. Resposabilitatea
6. Dorinţa de perfecţionare
7. Respectul pentru legi şi regulamente
8. Respectul pentru drepturile celorlalţi
9. Dragostea pentru muncă
10. Efortul pentru a face economii şi cheltuiala cu chibzuinţă

Are România nevoie de alte legi?
Nu ar fi oare de ajuns să respectăm cu toţii aceste 10 reguli simple?

În ţările sărace, numai o mică parte (nesemnificativă) din populaţie se conduce după regulile acestea în viaţa de zi cu zi.

Nu suntem săraci din cauză că ţara noastră n-are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi…
Suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre.
Ne lipseşte caracterul pentru a ne comporta după aceste principii de bază ale funcţionării societăţii.

Dacă vom aştepta ca Guvernul să ne rezolve problemele noastre, vom aştepta toată viaţa.
O atenţie deosebită acordată faptelor noastre, împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea ţării noastre pe drumul progresului şi bunăstării.

Valorile acestea vor anima fiecare proces de schimbare pe care îl impulsionăm, fiecare obiectiv pe care-l vom atinge, şi în principal stilul de viaţă pe care-l vom avea.

Împreună vom putea modela o ţară mai bună.