Lectie de management :P

Big John nu plateste!

Intr-o zi, un sofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, si-a pornit bus-ul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele citeva statii: citiva oameni care-au urcat, citiva care-au coborit si totul a fost ok.

La urmatoarea statie, insa, un tip enorm a urcat in bus, cam 1,90 m, cu constitutie de luptator categoria grea... s-a uitat spre sofer zicind: "Big John nu plateste!" si s-a asezat pe un scaun.

Soferul avea cam 1,60 m, era slabanog, genul de om blind ... Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc.

Urmatoarea zi se intimpla acelasi lucru - Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi... si-n zilele urmatoare la fel...

Pina cind soferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca-ntr-un final, s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo etc.

Dupa citeva luni, deja era foarte puternic, mai mult, devenise foarte increzator. Asa ca, ziua urmatoare cind Big John urca in bus si spuse "Big John nu plateste", soferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el: "Si de ce nu?"

Big John l-a privit foarte uimit si i-a replicat: "Big John are abonament".


Morala: ASIGURA-TE CA EXISTA O PROBLEMA INAINTE DE-A FACE EFORTURI URIASE S-O REZOLVI !

Colectia de povestioare (16)

7% - Sa ne ajutam reciproc !

O povestioara plina de morala/intelepciune pe care imi face placere sa v-o impartasesc. Tocmai ce am primit pe mail textul si l-am scris si pentru voi



Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.

Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu minere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza minerelor mai lungi decit propriile miini, nu puteau duce la gura lingurile pline.

Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"

Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa. Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, rideau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg"

"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gindeau doar la ei insisi"

Cind Isus a murit pe cruce, el se gindea la tine. Se estimeaza ca 93% din oameni nu vor trimite mai departe acest mail. Daca esti unul din cei 7% trimite acest mail cu titlul "7%"

Suferintele bietului IT-ist

Cind ne chemi sa-ti mutam calculatorul, asigura-te ca l-ai lasat ingropat sub o juma' de tona de carti postale, poze de-ale copiilor, animale impaiate, flori uscate, cornuri uscate si dosare patate cu cafea. Noi nu avem o viata personala, si sintem adinc miscati cind putem trage o ocheada fugara prin viata ta.

Nu nota nimic. Niciodata. Putem sa redam mesajele tale de eroare de la noi.

Cind un informatician spune ca vine la tine, du-te bea o cafea. In felul acesta nu vei fi acolo cind vom avea nevoie de parola ta. Pentru noi, memorarea a 700 de parole de screen-saver e floare la ureche.

Cind ne suni, spune-ne ce doresti sa faci, nu ceea ce te impiedica sa faci acel lucru.

Nu avem nevoie sa stim ca nu poti folosi programul cutare pentru ca calculatorul tau nici macar nu porneste. Sau mai bine: cind ne suni, nu ne spune deloc de ce ne chemi la tine. La ce bun ne-ar putea folosi?

Cind un informatician iti trimite un mesaj foarte important, sterge-l imediat. Erau doar teste.

Cind un informatician e la biroul lui si maninca, intra drept inauntru si varsa-ti of-ul. Existam doar pentru a sluji.

Cind xeroxul nu functioneaza, cheama-ti informaticianul. Doar contine componente electronice !

Cind un informatician iti spune ca imprimantele nu au cartus in ele, sustine-ti punctul de vedere. Savuram argumentele relevante.

Cind un informatician iti spune ca va veni in scurt timp, raspunde cu un ton aspru:"Si cam cite luni intelegi tu prin scurt?" Acest lucru ne motiveaza.

Cind imprimanta nu vrea sa tipareasca, retrimite documentul de cel putin 20 de ori. Deseori documentele dispar in gaurile negre. Daca imprimanta nu tipareste nici dupa 20 de incercari, trimite documentul la toate celelalte 68 imprimante din retea. Una din ele trebuie sa functioneze!

Nu invata nici un termen tehnic. Cind spui "Nu-mi merge chestia aia", stim exact ce vrei sa spui. Daca cablul de la mouse continua sa iti dea jos poza inramata a ciinelui tau, ridica calculatorul si inghesuie cablul sub el. Cablurile de mouse au fost facute sa reziste pina la 20 kg.

Daca tasta 'spatiu' nu mai functioneaza, arunca vina pe varianta noua de program. De fapt tastaturile savureaza foarte mult kilogramul de firmituri si de unghii dinauntru.

Daca primesti un mesaj care spune "Are you sure ?", fa cit de repede poti click pe butonul 'Yes'. La naiba, daca n-ai fi sigur, atunci nu ai face ce faci, nu ?!

Simte-te liber sa zici lucruri de genul "nu ma pricep la porcariile astea de calculatoare". Nu ne suparam cind auzim ca se face referire la arealul nostru de expertiza profesionala ca fiind porcarie.

Cind vrei sa schimbi cartusul la imprimanta, cheama-ti informaticianul. Schimbarea unui cartus de imprimanta este o sarcina extrem de complexa, si se recomanda ca ea sa fie executata doar de un inginer licentiat in fizica nucleara.

Cind te intilnesti cu un informatician duminica la aprozar, intreaba-l ceva de calculatoare. Lucram si in weekend.

Nu nota nimic din ceea ce te invatam. Ne place sa repetam la infinit aceleasi lucruri.

Cind ne semnalezi ca nu ai acces in retea, jura-te ca ai introdus parola corecta. Calculatoarele o iau razna deseori.

In loc sa ne spui ce s-a intimplat, spune-ne doar ca "a disparut chestia aia desi n-am facut nimic".

Calculatoarele se aseamana cu Triunghiul Bermudelor, si noua ne plac misterele!

Ziua de azi e o zi speciala

De curind am primit pe mail aceasta povestioara. Poate ca ati mai citit-o... poate inca nu.
Sper sa va placa, la fel cum mi-a placut si mie


ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cind am ajunsla o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa.
-"Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in virsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Linga ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-"Ati putea sa imi duceti bagajul pina la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
-"Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca si mama mea sa fie tratata"
-"Oh, sinteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cind am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
-"Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
-"Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scinteitori...
-"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
-"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cind erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cind era fata. Citeodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contemplind in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
-"Sint obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pina la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
-"Cit va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
-"Nimic" am zis eu.
-"Dar trebuie si tu sa te intretii."
-"Nu va faceti griji...sint si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gindesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strins cu putere…
-"Ai facut unei femei in virsta un mic moment de bucurie" spuse ea.
-"Multumesc."
I-am strins mina si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ginduri... Pentru restul zilei de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist minios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitindu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Sintem conditionati sa credem ca vietile noastre se invirt in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cit timp sintem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cind imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul ‘show’ pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimiti acest mesaj(link) la alte 10 persoane. Dar, s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe.

Re-intilnirea....

A trecut multa vreme de cind nu ne (le) mai vazusem. Am profitat de vremea frumoasa de toamna, de o zi calduta si insorita pentru a iesi prin parc cu bebe si bunica
Si iata-ne ieri - 21.09.08, pe la ora 16:30 plecati la plimbare.... am gasit cu usurinta un loc de parcare, linga numeroase altele, am scos carutul, l-am extins, si am pornit agale pe aleile parcului IOR. Desi este intr-o continua re-amenajare, am gasit si citeva alei ferite de sapaturi sau mormane de nisip si pietre de pavaj.
Am trecut prin zona in care in urma cu aproximativ 1 an (tot in perioada toamnei, dar anul trecut), ne incintau privirile si ne aduceau atitea zimbete, micile veverite.... Chiar ma cuprinsese nostalgia si incepusem sa ma pling:
- Este cam un an de cind n-am mai vazut nici o veverita in acest parc. Ce s-o fi intimplat cu ele ?
Nu continui mult sa ma framint cind, fata mi se insenineaza vazind.... incredibil.... prima veverita dupa un an de zile In acel moment, pot spune ca mi-a trecut si oboseala, si somul care ma luase de citeva ore... eram atit de fericit.... Dar la scurt timp, citiva soricari lasati sa zburde in voie de catre stapinul lor, venira repede in zona si speriara micutul rozator. Cam atit a durat clipa mea de bucurie. Nici macar nu apucasem sa fac fotografii doar una, cam de la distanta, destul de neclara

Ne-am continuat drumul incet, povestind despre una, despre alta, cautind in acelasi timp si o banca sa se mai relaxeze si mama. Am gasit-o nu departe, luminata de razele caldute ale soarelui. Am lasat-o pe mama pe banca, alaturi de caruciorul si nepotica ei , profitind de faptul ca dormea si eu cu Alice am plecat sa ne plimbam putin singuri, de mina, ca doi indragostiti . Am coborit pe linga obelisc spre lac. Mereu prezente, ratele parca ne asteptau sa le admiram.

Am continuat incet-incet pe linga 'Insula pensionarilor', apoi am urcat treptele pina la aleea de la urmatorul nivel. Surpriza... inca o veverita Si de data asta, din fericire, nu mai erau ciini in zona Opaaa.... si inca una! dar pe trepte, sprijiniti de balustrada stau atenti mai multi oameni.... hmmmmm. M-am prins Urmareau o rozatoare mica la ora de masa Statea pe o craca, rezemata de trunchiul copacului, aproape cu 'picior peste picior' si rontaia de mama focului. Era deja vedeta si poza linistita pentru multimea de fotografi amatori care se strinsese acolo

Am urcat treptele pina sus si am inceput sa descopar si alte veverite..... Am chemat-o si pe mama sa se bucure si ea de micile zvirlugi pe care, desi se plimba frecvent prin IOR, nu apucase sa le vada niciodata.





Rideam cu totii si ne bucuram vazind cum se chinuiau aceste mici fapturi sa ascunda in tufisuri nuci sau ghinde.




Ne-au fermecat pe toti si o vor face mereu

A fost o dupa-amiaza superba din toate punctele de vedere. Ne-am simtit bine cu totii, aerul si plimbarea prin parc i-a prins bine si fetitei care a fost mai cuminte ca niciodata . Am avut noroc la intoarcere sa prind un loc de parcare chiar aproape de bloc.... Am avut parte de o reintilnire deosebit de frumoasa.

Si ca sa mai continui povestea cu citeva cuvinte, ei bine, azi dimineata, in drum spre birou, trecind pe Kiseleff, pe linga Muzeul de geologie, am avut iar deosebita placere sa ma 'intilnesc' cu o veverita curioasa si sprintena, care a venit foarte aproape de trotuar, spre deliciul meu si al altor trecatori Din pacate nu am avut aparatul de fotografiat cu mine.... am imortalizat pentru citeva clipe doar pe retina cea mai recenta intilnire cu aceste sufletele dragi.


Viata e asa de frumoasa.... Trebuie doar sa ne uitam in jurul nostru. Sa ne deschidem ochii... sa ne deschidem sufletele. Sa privim si sa primim frumosul