Spirala infernala

Mesaj primit pe mail acum citeva zile... un text vechi, dar cit se poate de actual.... si trist

Le Droit à la Paresse, de Paul Lafargue (1880, 1896), est sans doute le pamphlet le plus violent et le plus réjouissant - le plus fertile, aussi - qu'on ait jamais écrit contre le travail: il n'était pas question de composer ce texte magnifique, grand classique du mouvement ouvrier révolutionnaire, dans une police de labeur...

COMENTARIU DIN MASS MEDIA DE AZI:

Este o carte scrisa in 1880 (sec. trecut, da, nu e o greseala !) si e mai actuala ca oricind. Caci vorbeste pina si despre criza la care am ajuns azi...

Etapele SPIRALEI INFERNALE sint pe scurt urmatoarele:

1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa cistigam tot mai mult - asa ni se cere «ideologic» de catre societatea capitalista - ca doar marii industriasi/patroni au nevoie de oameni «motivati» care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere caci nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine....

2.Produsele, la un moment dat, nu se mai vind, caci sint prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani - salariile oferite de industriasi/patroni nu sint suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam

3.Sintem tentati de publicitate, vrem sa cumparam. muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.

4.La un moment dat sint atit de multe produse pe piata ca nu mai are cine le cumpare - dar spirala infernala continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele, si...sa consumam mai mult

5.Daca tot sint dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult, de ce sa mai angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient cei 5 deja angajati, daca sint bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare somajul! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii - este treaba lor !

6.Creditele sint din ce in ce mai numeroase si mai mari caci cine intra in cercul lor iese greu

7.La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica.

Ei bine, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment.

E incredibil, dar acelasi autor ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Dar nu ar mai cistiga atit de mult patronii.

Lectie de management :P

Big John nu plateste!

Intr-o zi, un sofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, si-a pornit bus-ul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele citeva statii: citiva oameni care-au urcat, citiva care-au coborit si totul a fost ok.

La urmatoarea statie, insa, un tip enorm a urcat in bus, cam 1,90 m, cu constitutie de luptator categoria grea... s-a uitat spre sofer zicind: "Big John nu plateste!" si s-a asezat pe un scaun.

Soferul avea cam 1,60 m, era slabanog, genul de om blind ... Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc.

Urmatoarea zi se intimpla acelasi lucru - Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi... si-n zilele urmatoare la fel...

Pina cind soferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca-ntr-un final, s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo etc.

Dupa citeva luni, deja era foarte puternic, mai mult, devenise foarte increzator. Asa ca, ziua urmatoare cind Big John urca in bus si spuse "Big John nu plateste", soferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el: "Si de ce nu?"

Big John l-a privit foarte uimit si i-a replicat: "Big John are abonament".


Morala: ASIGURA-TE CA EXISTA O PROBLEMA INAINTE DE-A FACE EFORTURI URIASE S-O REZOLVI !

Colectia de povestioare (16)

7% - Sa ne ajutam reciproc !

O povestioara plina de morala/intelepciune pe care imi face placere sa v-o impartasesc. Tocmai ce am primit pe mail textul si l-am scris si pentru voi



Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.

Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.

Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu minere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza minerelor mai lungi decit propriile miini, nu puteau duce la gura lingurile pline.

Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"

Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa. Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, rideau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg"

"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gindeau doar la ei insisi"

Cind Isus a murit pe cruce, el se gindea la tine. Se estimeaza ca 93% din oameni nu vor trimite mai departe acest mail. Daca esti unul din cei 7% trimite acest mail cu titlul "7%"

Suferintele bietului IT-ist

Cind ne chemi sa-ti mutam calculatorul, asigura-te ca l-ai lasat ingropat sub o juma' de tona de carti postale, poze de-ale copiilor, animale impaiate, flori uscate, cornuri uscate si dosare patate cu cafea. Noi nu avem o viata personala, si sintem adinc miscati cind putem trage o ocheada fugara prin viata ta.

Nu nota nimic. Niciodata. Putem sa redam mesajele tale de eroare de la noi.

Cind un informatician spune ca vine la tine, du-te bea o cafea. In felul acesta nu vei fi acolo cind vom avea nevoie de parola ta. Pentru noi, memorarea a 700 de parole de screen-saver e floare la ureche.

Cind ne suni, spune-ne ce doresti sa faci, nu ceea ce te impiedica sa faci acel lucru.

Nu avem nevoie sa stim ca nu poti folosi programul cutare pentru ca calculatorul tau nici macar nu porneste. Sau mai bine: cind ne suni, nu ne spune deloc de ce ne chemi la tine. La ce bun ne-ar putea folosi?

Cind un informatician iti trimite un mesaj foarte important, sterge-l imediat. Erau doar teste.

Cind un informatician e la biroul lui si maninca, intra drept inauntru si varsa-ti of-ul. Existam doar pentru a sluji.

Cind xeroxul nu functioneaza, cheama-ti informaticianul. Doar contine componente electronice !

Cind un informatician iti spune ca imprimantele nu au cartus in ele, sustine-ti punctul de vedere. Savuram argumentele relevante.

Cind un informatician iti spune ca va veni in scurt timp, raspunde cu un ton aspru:"Si cam cite luni intelegi tu prin scurt?" Acest lucru ne motiveaza.

Cind imprimanta nu vrea sa tipareasca, retrimite documentul de cel putin 20 de ori. Deseori documentele dispar in gaurile negre. Daca imprimanta nu tipareste nici dupa 20 de incercari, trimite documentul la toate celelalte 68 imprimante din retea. Una din ele trebuie sa functioneze!

Nu invata nici un termen tehnic. Cind spui "Nu-mi merge chestia aia", stim exact ce vrei sa spui. Daca cablul de la mouse continua sa iti dea jos poza inramata a ciinelui tau, ridica calculatorul si inghesuie cablul sub el. Cablurile de mouse au fost facute sa reziste pina la 20 kg.

Daca tasta 'spatiu' nu mai functioneaza, arunca vina pe varianta noua de program. De fapt tastaturile savureaza foarte mult kilogramul de firmituri si de unghii dinauntru.

Daca primesti un mesaj care spune "Are you sure ?", fa cit de repede poti click pe butonul 'Yes'. La naiba, daca n-ai fi sigur, atunci nu ai face ce faci, nu ?!

Simte-te liber sa zici lucruri de genul "nu ma pricep la porcariile astea de calculatoare". Nu ne suparam cind auzim ca se face referire la arealul nostru de expertiza profesionala ca fiind porcarie.

Cind vrei sa schimbi cartusul la imprimanta, cheama-ti informaticianul. Schimbarea unui cartus de imprimanta este o sarcina extrem de complexa, si se recomanda ca ea sa fie executata doar de un inginer licentiat in fizica nucleara.

Cind te intilnesti cu un informatician duminica la aprozar, intreaba-l ceva de calculatoare. Lucram si in weekend.

Nu nota nimic din ceea ce te invatam. Ne place sa repetam la infinit aceleasi lucruri.

Cind ne semnalezi ca nu ai acces in retea, jura-te ca ai introdus parola corecta. Calculatoarele o iau razna deseori.

In loc sa ne spui ce s-a intimplat, spune-ne doar ca "a disparut chestia aia desi n-am facut nimic".

Calculatoarele se aseamana cu Triunghiul Bermudelor, si noua ne plac misterele!

Ziua de azi e o zi speciala

De curind am primit pe mail aceasta povestioara. Poate ca ati mai citit-o... poate inca nu.
Sper sa va placa, la fel cum mi-a placut si mie


ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cind am ajunsla o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa.
-"Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in virsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Linga ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-"Ati putea sa imi duceti bagajul pina la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
-"Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca si mama mea sa fie tratata"
-"Oh, sinteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cind am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
-"Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
-"Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scinteitori...
-"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
-"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cind erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cind era fata. Citeodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contemplind in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
-"Sint obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pina la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
-"Cit va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
-"Nimic" am zis eu.
-"Dar trebuie si tu sa te intretii."
-"Nu va faceti griji...sint si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gindesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strins cu putere…
-"Ai facut unei femei in virsta un mic moment de bucurie" spuse ea.
-"Multumesc."
I-am strins mina si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ginduri... Pentru restul zilei de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist minios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitindu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Sintem conditionati sa credem ca vietile noastre se invirt in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cit timp sintem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cind imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul ‘show’ pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimiti acest mesaj(link) la alte 10 persoane. Dar, s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe.

Re-intilnirea....

A trecut multa vreme de cind nu ne (le) mai vazusem. Am profitat de vremea frumoasa de toamna, de o zi calduta si insorita pentru a iesi prin parc cu bebe si bunica
Si iata-ne ieri - 21.09.08, pe la ora 16:30 plecati la plimbare.... am gasit cu usurinta un loc de parcare, linga numeroase altele, am scos carutul, l-am extins, si am pornit agale pe aleile parcului IOR. Desi este intr-o continua re-amenajare, am gasit si citeva alei ferite de sapaturi sau mormane de nisip si pietre de pavaj.
Am trecut prin zona in care in urma cu aproximativ 1 an (tot in perioada toamnei, dar anul trecut), ne incintau privirile si ne aduceau atitea zimbete, micile veverite.... Chiar ma cuprinsese nostalgia si incepusem sa ma pling:
- Este cam un an de cind n-am mai vazut nici o veverita in acest parc. Ce s-o fi intimplat cu ele ?
Nu continui mult sa ma framint cind, fata mi se insenineaza vazind.... incredibil.... prima veverita dupa un an de zile In acel moment, pot spune ca mi-a trecut si oboseala, si somul care ma luase de citeva ore... eram atit de fericit.... Dar la scurt timp, citiva soricari lasati sa zburde in voie de catre stapinul lor, venira repede in zona si speriara micutul rozator. Cam atit a durat clipa mea de bucurie. Nici macar nu apucasem sa fac fotografii doar una, cam de la distanta, destul de neclara

Ne-am continuat drumul incet, povestind despre una, despre alta, cautind in acelasi timp si o banca sa se mai relaxeze si mama. Am gasit-o nu departe, luminata de razele caldute ale soarelui. Am lasat-o pe mama pe banca, alaturi de caruciorul si nepotica ei , profitind de faptul ca dormea si eu cu Alice am plecat sa ne plimbam putin singuri, de mina, ca doi indragostiti . Am coborit pe linga obelisc spre lac. Mereu prezente, ratele parca ne asteptau sa le admiram.

Am continuat incet-incet pe linga 'Insula pensionarilor', apoi am urcat treptele pina la aleea de la urmatorul nivel. Surpriza... inca o veverita Si de data asta, din fericire, nu mai erau ciini in zona Opaaa.... si inca una! dar pe trepte, sprijiniti de balustrada stau atenti mai multi oameni.... hmmmmm. M-am prins Urmareau o rozatoare mica la ora de masa Statea pe o craca, rezemata de trunchiul copacului, aproape cu 'picior peste picior' si rontaia de mama focului. Era deja vedeta si poza linistita pentru multimea de fotografi amatori care se strinsese acolo

Am urcat treptele pina sus si am inceput sa descopar si alte veverite..... Am chemat-o si pe mama sa se bucure si ea de micile zvirlugi pe care, desi se plimba frecvent prin IOR, nu apucase sa le vada niciodata.





Rideam cu totii si ne bucuram vazind cum se chinuiau aceste mici fapturi sa ascunda in tufisuri nuci sau ghinde.




Ne-au fermecat pe toti si o vor face mereu

A fost o dupa-amiaza superba din toate punctele de vedere. Ne-am simtit bine cu totii, aerul si plimbarea prin parc i-a prins bine si fetitei care a fost mai cuminte ca niciodata . Am avut noroc la intoarcere sa prind un loc de parcare chiar aproape de bloc.... Am avut parte de o reintilnire deosebit de frumoasa.

Si ca sa mai continui povestea cu citeva cuvinte, ei bine, azi dimineata, in drum spre birou, trecind pe Kiseleff, pe linga Muzeul de geologie, am avut iar deosebita placere sa ma 'intilnesc' cu o veverita curioasa si sprintena, care a venit foarte aproape de trotuar, spre deliciul meu si al altor trecatori Din pacate nu am avut aparatul de fotografiat cu mine.... am imortalizat pentru citeva clipe doar pe retina cea mai recenta intilnire cu aceste sufletele dragi.


Viata e asa de frumoasa.... Trebuie doar sa ne uitam in jurul nostru. Sa ne deschidem ochii... sa ne deschidem sufletele. Sa privim si sa primim frumosul

Colectia de povestioare (15)

IESIND CU CEALALTA FEMEIE

Cu putin timp in urma am iesit cu "o alta femeie"; in realitate fusese ideea sotiei mele.
"Tu stii ca o iubesti !" - imi zise intr-o zi, luindu-ma prin surprindere.
"Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
-"Stiu, dar o iubesti si pe Ea, de asemenea".
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film.
- "Ce s-a intamplat ? Esti bine ?" m-a intrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tirziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.
- "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine", am raspuns, "amindoi, singuri...ce parere ai ?".
Reflectind un moment la asta, zise:
- "Mi-ar placea foarte mult"...
Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intilnire...
Si, pentru Dumnezeu !, cind am ajuns la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata !
Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei ridea si iradia lumina ca un inger.
"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate"
- imi povesti urcind in masina.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor.
Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era "Prima Doamna a Natiunii".
Cind ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai cifrele mari.
Pe la mijlocul aperitivelor, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea,asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suris nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Cind erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea", am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atita, ca am pierdut filmul.
- "Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse mama mea.
Cind am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cit o iubesc.
- "Cum a fost intilnirea?" a vrut sa stie sotia mea cind m-am intors in noaptea aceea.
- "Foarte placuta, iti multumesc", am privit-o recunoscator spunindu-i, mult mai mult decit mi-am imaginat".
Citeva zile mai tirziu Mama mea muri de un infarct, totul a fost atit de rapid, ca nu am putut face nimic.
Dupa putin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama.
Continea o nota care spunea :
‘Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta...., niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine....
TE IUBESC !
Mama ta.’

In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita.
Nimic in viata nu este mai important decit Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta.

Daca Mama ta traieste....distreaz-o !

Daca nu....aminteste-ti-o !

Daca ai Mama....retrimite acest mesaj, faci ca sa reactioneze pe cineva care a uitat putin aceasta fiinta minunata care este MAMA.

Si aminteste-ti mereu !
Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata.

NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!

Snobism lingvistic

Snobism lingvistic

© Nicolae Iliescu - Cronica Romana
( http://www.cronicaromana.ro/bloc-notessnobism-... )


Engleza este astazi rau de tot la moda. Asa cum ne informeaza un lingvist italian, prin anii ’60, deci in urma cu vreo cincizeci de primaveri sau veri vipioase ca asta, limba respectiva era parlata de nu mai mult de treizeci de milioane de anglicani, caci peste balta lui Okeanos incepea a se gavari americana. Acusica, asa cum zice un simpatic actor intr-o reclama mai de Doamne ajuta si cu ceva haz, limba cu pricina este vorbita de fix doua miliarde de oameni, cam unul din trei, daca mai numaram bine, ceea ce este un progres, dar si un dezastru. Fireste, idiomul intrebuintat la scara planetara este un soi de esperanto, de volapuk, de lingua franca - apropo, va mai amintiti prostia aia artificiala, numita esperanto, tot de prin anii ’60 sau ’70? Cand auzi limba asta alcatuita din nenumarate cuvinte monosilabice ai senzatia unei carute scrasnind pe caldaram, senzatie care nu se mai percepe, desigur, in cazul lui Chaucer, Shakespeare sau Poe! Dar nu toti utilizatorii de astfel de limbaje si stiluri sunt alde Shakespeare!
Adevarat, orice limba este vie, se transforma, renaste, se schimba in functie de epoca, de generatii, de experiente, de directionarea mesajelor, dar boala de a apela intotdeauna la o vocabula englezita cand ai, Slava Domnului, atatea la indemana in propria ta limba este suparatoare si destul de greu de tratat. Mai ales cand toate mediile afiseaza acelasi servilism lingvistic si nu au alta preocupare decat sa creada ca ruperea cu trecutul comunist al patriei presupune taman recurgerea la vorbe si expresii cat mai americanizate. Basca pronuntarea cu accent englezesc a numelor frantuzesti. De-un parexamplu, ce atata “orengi” in loc de “oranj”, ce atata “Sitroen saper giangli” in loc de “Sitroen siuper jangli”, ca in limba lui Voltaire! Si numele hipermarseului Carrefour isi deplaseaza accentul de pe a doua silaba, destul de ridicol, pe prima, in vreme ce insasi bastinoasa Dacia Logan, cu accent tot pe a doua silaba, se transforma in Laugan! Toata lumea rancheza la ideea bietului Pruteanu - de fapt, adaptarea unor masuri luate si de alte tari, mari si atente cu limba lor de cultura - care nici nu era deloc rea! Sigur ca o limba unica ar fi mai simpla pentru organizarea unui stat unic, Terra, dar asta in proza SF. Si trebuie sa mai stim cate ceva: o limba se impune prin produsele ei civilizatorii - sumeriana a durat milenii, greaca si latina au si ele cam o miisoara de ani, iar aramaica, sanscrita si copta se mai vorbesc si azi in unele comunitati izolate. Nu mai amintim de salonarda franceza. Si daca toata lumea, ca Mundus, va deveni nu neaparat un sat universal, ci mai degraba un magazin universal, ce nevoie mai ai de altceva decat de “how much”, “thank you” si “O.K.”? Rinascimento, encyclopedie sau weltamschauung ar fi prea de tot! Vorba ceea, in germana dai ordine soldatilor, franceza vorbesti in salon, cu doamnele, iar in spaniola I te adresezi lui Dumnezeu! Englezo-americaneste poti vorbi in toate metrourile, taxiurile, speluncile, pietele si bazarurile! Dupa unele proiectii, in anul 3.000 se va vorbi o singura limba pe Pamant, ca planeta: hispano-engleza. Om trai si om vedea! Maimute culturalicesti, imitam si noi ceea ce vedem la altii. Bineinteles, asta-i blestemul culturilor mici, sau, ma rog, mijlocii-mici, niciuna nu scapa de el! Dar nici asa.
De pilda, nu vom sti niciodata de ce trebuie ca un biet patruped din rasa canide sa treaca pe nisipul fierbinte ca o noapte de carnaval si sa strige “ouch, ouch, ouch” in loc de neaosul “aoleu” sau “valeu”? E o reclama tradusa? Crede cineva ca va fi vizionata si in alta parte decat la Pomarla? Si asta o fi fiind facuta de idiotiseanul cela de Tataru Bunaru? Sau lumea se mira hazliu, unanim si palid prin “uau”, nu mai emite bastinasul “hopa” sau “hait”. Despre oribilul “ok” nu ne mai racim gura de pomana, pans si amaratele alea de la registratura unei institutii oarecare emit astfel de bazdaganii. Avem nu numai ziare si reviste de finansa, ci si canale si canalizari teve de biznis (citeste bisnita, ca doar asta e la noi ). Am auzit si chiar am si citit (vaz ca inca nu au incercat piedestalul lecturii pe teletext gazetarii nostri de pe la “Somoiogul Zilei” si nu au dat stirea ca a lor!) cum ca a mai scumpa vila de pe Coasta de Azur, Leopolda, a fost cumparata de un miliardar rus. Cam pe toata intinderea ceea, de la Juan les Pins si Antibes pana la Nisa, am vazut ca daca nu stii frantozeste, e bine sa ingaimi ceva pe ruseste! Noi cu ce ne ocupam?
Apoi, in afara de snobismul lingvistic apare snobismul in purtari. Invatatoarea nu mai da nota zece, mult ravnita de toate mamele din lume pentru odraslele proprii, ci nota A, ca la America. Pe vremea cand eram mici ne suiam in nuc si faceam dulceata de cai verzi (?!?), ca nu sedeam la bloc si ca toti aveam nuci pe balcon, nu furam caiase si corcoduse din curtea scolii! Am mai spus odata ca aveam “pudding de la bunica”, noroc ca au renuntat la tampenia respectiva. Invatam cuvinte noi si proprietati noi, aflam astfel despre scalpul tuturor, despre cimentul din firele de par, despre casa de vacanta si despre apartament si despre masina aia veche si despre caine, ca avem a doua resedinta tot asa cum avem clasa medie, “pentru ca meritam”. Perfect barbatesc, de pe vremuri, asistam numai la traduceri idioate dupa urechea bleaga. Toate logo-urile sunt talmacite tiranic in ciuda limbii romane, aiurea in tramvai, “pentru fiecare” nu “pentru oricine”, “plus de aroma si prospetime”, “alb stralucitor”, de parca ar fi jde mii de nuante de alb, ca la eschimosi ( aia cica au douazeci de cuvinte pentru asta notiune!) “pentru supermame” (cum or fi aratand, oare etc. “Impecabil de curate”, nu-i asa ? Peste toate pluteste reclama hai-hui la Bonux, realizata de o actrita de doi bani, o toapa autentica si amortita. Ca sa nu mai vorbim despre scenariile macabre, cu niste fete de duzina, de parca ar fi scoase din filmele de pe canalele “Private spice” si “Hustler”, pardon de vorba proasta! Fetele acelea, de acolo sunt mai expresive, mai firesti si au preocupari intelectuale, ajung mai repede decat elita noastra, de doi parai, la concept!

Ziua mea... de tatic ;)

Dragelor si dragilor,

Astazi, de la ora 14:05 ma pot mindri ca sint si eu tatic A venit si la noi barza, dupa 9 luni de asteptare. Ne-a adus in dar o mica printesa , asa cum sint dealtfel toate fetitele.... vor urma si fotografii, dar ceva mai incolo... sper sa aveti rabdare....
Nu stiu cu ce sa incep.... sau cu ce sa continui, ca deja am inceput deja sint zapacit de fericit... si obosit pe deasupra... dar nu puteam sa amin anuntarea vestii, macar in aceeasi zi.
Simt cum aproape totul incepe sa se skimbe... cum prioritatile se string in jurul a ceea ce conteaza cel mai mult in viata noastra, de acum inainte. Stiu ca nu va fi usor... dar nici greu Stiu ca poate nu voi mai avea timp pentru mine sau pentru prietenii mei, dar mai stiu ca ma vor intelege si vor fi alaturi de mine atunci cind voi avea nevoie de un sfat, de o indrumare, de o incurajare.
Le multumesc tuturor pentru mesajele frumoase si felicitarile pe care mi le-au trimis. Sa fiti fericiti si sa va bucurati mereu asa cum ma bucur eu

Pe curind, cu vesti proaspete de la un tatic blogger