Colectia de povestioare (15)

IESIND CU CEALALTA FEMEIE

Cu putin timp in urma am iesit cu "o alta femeie"; in realitate fusese ideea sotiei mele.
"Tu stii ca o iubesti !" - imi zise intr-o zi, luindu-ma prin surprindere.
"Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
-"Stiu, dar o iubesti si pe Ea, de asemenea".
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film.
- "Ce s-a intamplat ? Esti bine ?" m-a intrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tirziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.
- "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine", am raspuns, "amindoi, singuri...ce parere ai ?".
Reflectind un moment la asta, zise:
- "Mi-ar placea foarte mult"...
Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intilnire...
Si, pentru Dumnezeu !, cind am ajuns la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata !
Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei ridea si iradia lumina ca un inger.
"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate"
- imi povesti urcind in masina.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor.
Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era "Prima Doamna a Natiunii".
Cind ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai cifrele mari.
Pe la mijlocul aperitivelor, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea,asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suris nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Cind erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea", am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atita, ca am pierdut filmul.
- "Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse mama mea.
Cind am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cit o iubesc.
- "Cum a fost intilnirea?" a vrut sa stie sotia mea cind m-am intors in noaptea aceea.
- "Foarte placuta, iti multumesc", am privit-o recunoscator spunindu-i, mult mai mult decit mi-am imaginat".
Citeva zile mai tirziu Mama mea muri de un infarct, totul a fost atit de rapid, ca nu am putut face nimic.
Dupa putin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama.
Continea o nota care spunea :
‘Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta...., niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine....
TE IUBESC !
Mama ta.’

In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita.
Nimic in viata nu este mai important decit Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta.

Daca Mama ta traieste....distreaz-o !

Daca nu....aminteste-ti-o !

Daca ai Mama....retrimite acest mesaj, faci ca sa reactioneze pe cineva care a uitat putin aceasta fiinta minunata care este MAMA.

Si aminteste-ti mereu !
Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata.

NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!

Snobism lingvistic

Snobism lingvistic

© Nicolae Iliescu - Cronica Romana
( http://www.cronicaromana.ro/bloc-notessnobism-... )


Engleza este astazi rau de tot la moda. Asa cum ne informeaza un lingvist italian, prin anii ’60, deci in urma cu vreo cincizeci de primaveri sau veri vipioase ca asta, limba respectiva era parlata de nu mai mult de treizeci de milioane de anglicani, caci peste balta lui Okeanos incepea a se gavari americana. Acusica, asa cum zice un simpatic actor intr-o reclama mai de Doamne ajuta si cu ceva haz, limba cu pricina este vorbita de fix doua miliarde de oameni, cam unul din trei, daca mai numaram bine, ceea ce este un progres, dar si un dezastru. Fireste, idiomul intrebuintat la scara planetara este un soi de esperanto, de volapuk, de lingua franca - apropo, va mai amintiti prostia aia artificiala, numita esperanto, tot de prin anii ’60 sau ’70? Cand auzi limba asta alcatuita din nenumarate cuvinte monosilabice ai senzatia unei carute scrasnind pe caldaram, senzatie care nu se mai percepe, desigur, in cazul lui Chaucer, Shakespeare sau Poe! Dar nu toti utilizatorii de astfel de limbaje si stiluri sunt alde Shakespeare!
Adevarat, orice limba este vie, se transforma, renaste, se schimba in functie de epoca, de generatii, de experiente, de directionarea mesajelor, dar boala de a apela intotdeauna la o vocabula englezita cand ai, Slava Domnului, atatea la indemana in propria ta limba este suparatoare si destul de greu de tratat. Mai ales cand toate mediile afiseaza acelasi servilism lingvistic si nu au alta preocupare decat sa creada ca ruperea cu trecutul comunist al patriei presupune taman recurgerea la vorbe si expresii cat mai americanizate. Basca pronuntarea cu accent englezesc a numelor frantuzesti. De-un parexamplu, ce atata “orengi” in loc de “oranj”, ce atata “Sitroen saper giangli” in loc de “Sitroen siuper jangli”, ca in limba lui Voltaire! Si numele hipermarseului Carrefour isi deplaseaza accentul de pe a doua silaba, destul de ridicol, pe prima, in vreme ce insasi bastinoasa Dacia Logan, cu accent tot pe a doua silaba, se transforma in Laugan! Toata lumea rancheza la ideea bietului Pruteanu - de fapt, adaptarea unor masuri luate si de alte tari, mari si atente cu limba lor de cultura - care nici nu era deloc rea! Sigur ca o limba unica ar fi mai simpla pentru organizarea unui stat unic, Terra, dar asta in proza SF. Si trebuie sa mai stim cate ceva: o limba se impune prin produsele ei civilizatorii - sumeriana a durat milenii, greaca si latina au si ele cam o miisoara de ani, iar aramaica, sanscrita si copta se mai vorbesc si azi in unele comunitati izolate. Nu mai amintim de salonarda franceza. Si daca toata lumea, ca Mundus, va deveni nu neaparat un sat universal, ci mai degraba un magazin universal, ce nevoie mai ai de altceva decat de “how much”, “thank you” si “O.K.”? Rinascimento, encyclopedie sau weltamschauung ar fi prea de tot! Vorba ceea, in germana dai ordine soldatilor, franceza vorbesti in salon, cu doamnele, iar in spaniola I te adresezi lui Dumnezeu! Englezo-americaneste poti vorbi in toate metrourile, taxiurile, speluncile, pietele si bazarurile! Dupa unele proiectii, in anul 3.000 se va vorbi o singura limba pe Pamant, ca planeta: hispano-engleza. Om trai si om vedea! Maimute culturalicesti, imitam si noi ceea ce vedem la altii. Bineinteles, asta-i blestemul culturilor mici, sau, ma rog, mijlocii-mici, niciuna nu scapa de el! Dar nici asa.
De pilda, nu vom sti niciodata de ce trebuie ca un biet patruped din rasa canide sa treaca pe nisipul fierbinte ca o noapte de carnaval si sa strige “ouch, ouch, ouch” in loc de neaosul “aoleu” sau “valeu”? E o reclama tradusa? Crede cineva ca va fi vizionata si in alta parte decat la Pomarla? Si asta o fi fiind facuta de idiotiseanul cela de Tataru Bunaru? Sau lumea se mira hazliu, unanim si palid prin “uau”, nu mai emite bastinasul “hopa” sau “hait”. Despre oribilul “ok” nu ne mai racim gura de pomana, pans si amaratele alea de la registratura unei institutii oarecare emit astfel de bazdaganii. Avem nu numai ziare si reviste de finansa, ci si canale si canalizari teve de biznis (citeste bisnita, ca doar asta e la noi ). Am auzit si chiar am si citit (vaz ca inca nu au incercat piedestalul lecturii pe teletext gazetarii nostri de pe la “Somoiogul Zilei” si nu au dat stirea ca a lor!) cum ca a mai scumpa vila de pe Coasta de Azur, Leopolda, a fost cumparata de un miliardar rus. Cam pe toata intinderea ceea, de la Juan les Pins si Antibes pana la Nisa, am vazut ca daca nu stii frantozeste, e bine sa ingaimi ceva pe ruseste! Noi cu ce ne ocupam?
Apoi, in afara de snobismul lingvistic apare snobismul in purtari. Invatatoarea nu mai da nota zece, mult ravnita de toate mamele din lume pentru odraslele proprii, ci nota A, ca la America. Pe vremea cand eram mici ne suiam in nuc si faceam dulceata de cai verzi (?!?), ca nu sedeam la bloc si ca toti aveam nuci pe balcon, nu furam caiase si corcoduse din curtea scolii! Am mai spus odata ca aveam “pudding de la bunica”, noroc ca au renuntat la tampenia respectiva. Invatam cuvinte noi si proprietati noi, aflam astfel despre scalpul tuturor, despre cimentul din firele de par, despre casa de vacanta si despre apartament si despre masina aia veche si despre caine, ca avem a doua resedinta tot asa cum avem clasa medie, “pentru ca meritam”. Perfect barbatesc, de pe vremuri, asistam numai la traduceri idioate dupa urechea bleaga. Toate logo-urile sunt talmacite tiranic in ciuda limbii romane, aiurea in tramvai, “pentru fiecare” nu “pentru oricine”, “plus de aroma si prospetime”, “alb stralucitor”, de parca ar fi jde mii de nuante de alb, ca la eschimosi ( aia cica au douazeci de cuvinte pentru asta notiune!) “pentru supermame” (cum or fi aratand, oare etc. “Impecabil de curate”, nu-i asa ? Peste toate pluteste reclama hai-hui la Bonux, realizata de o actrita de doi bani, o toapa autentica si amortita. Ca sa nu mai vorbim despre scenariile macabre, cu niste fete de duzina, de parca ar fi scoase din filmele de pe canalele “Private spice” si “Hustler”, pardon de vorba proasta! Fetele acelea, de acolo sunt mai expresive, mai firesti si au preocupari intelectuale, ajung mai repede decat elita noastra, de doi parai, la concept!